O fila din cartea Destinului meu

"Dragoste pentru totdeauna" probabil fiecare dintre noi visăm să avem parte de un astfel de destin, însă puţini sunt aceia care obţin aceasta. Am decis să nu las să se piardă în amintiri această etapă a vieţii mele, ci să o împărtăşesc, în speranţa că cuiva îi va fi de folos acestă experienţă. Nu cred că are rost să mai amîn începutul istorioarei, deci...

O zi banala din iunie 2007, în care stau în faţa calculatorului şi navighez de pe un site altul fără nici o noimă. Mi-a recomandat cineva sentimente.ro şi intrasem pentru a doua oară în speranţa că voi găsi ceva interesant. Aveam nevoie de un impuls care să mă trezească la viaţă, ceva care să mă distreze după ce am rămas dezamagită de toate lucrurile din viaţa asta şi totuşi nu aveam chef de nimic, nici măcar să conversez. Un anume jojo_a m-a salutat. Fără să-i acord mare atenţie i-am reproşat că nu am chef de vorbă, şi dacă încercă să-mi spună că e diferit de ceilalţi nu are nici o şansă să mă impresioneze, pentru că "...bărbaţii sunt nişte măgari insensibili şi iresponsabili...". Credeam că după ce am aruncat cu vorbe jignitoare nu îmi va mai răspunde, dar se pare că m-am înşelat. Găsea tot felul de argumente care să dovedească că nu am dreptate şi că îl judecam prematur. Am conversat ore în şir pînă să ajungem la un numitor comun şi am hotărît să facem un pariu. Dacă el îmi dovedeşte că e un bărbat serios, eu îi datorez trei sticle cu vin roşu iar el, dacă pierde, va trebui să vină în Republica Moldova cu un trandafir alb. O altă clauză a pariului era, că, dacă el avea să cîştige, eu trebuia să accept să-i fiu soţie.Zis şi făcut. Din acea zi m-am ales şi cu o poreclă "Toma necredinciosul", iar ca să mă dezmierde îmi spunea Tomiţă.

Au urmat alte zeci de zile în care discutam din ce în ce mai des.Am început să ne cunoaştem mai bine şi să devenim buni amici. Dar ceva s-a întîmplat...Simţeam că nu mai am linişte dacă nu-i aud vocea la telefon, eram agitată dacă nu îl vedeam online, şi la data de 15 iulie 2007 m-am destănuinit. Nu am făcut decît să-i spun adevărul, i-am cerut să dăm naştere unei relaţii, simţeam că şi el e atras de mine, dar parcă nu avea curaj să-mi spună. M-am întrebat, se poate una ca asta? Nu îl văzusem niciodată cum arăta, nici măcar o poză, şi totuşi, îl iubeam cu toată fiinţa mea. Parcă aş fi intrat în vîltoarea unui joc de noroc, m-am hazardat atît de mult, încît nu mai conta ce avea să urmeze. Poate m-am îndrăgostit de vocea lui, care îmi şoptea la telefon în fiecare seară "Noapte bună"... Nuştiu... Un singur lucru era cert: Am întîlnit pe cineva care îmi va schimba viaţa!

Au fost atîtea momente care ne-au legat, încît nu pot spune decît că aceasta a fost lucrarea Domnului. Deşi ne despărţeau mii de kilometri, noi, simţeam unul prin celălalt. Momente care nu pot intra în categoria coincidenţelor, ci mai degrabă, nişte fenomene inexplicabile.

Nimeni nu credea în această dragoste pe internet şi mai ales platonică. Nimeni nu mă încuraja să lupt pentru această relaţie şi totuşi, amîndoi ne-am sacrificat pentru a face reală această relaţie.

Lunile treceau pe lîngă noi, iar dragostea creştea tot mai mult din zi în zi. Am închiriat chiar şi sala pentru nuntă, la data de 20 august 2009, în Romînia, deşi, precizez, nu ne văzusem niciodată în realitate.

La aniversarea noastră de un an şi o lună, 15 auugust 2008, el a hotărît să vină în Moldova pentru a ne cunoaşte în realitate. Era, practic, primul pas în care am pus bazele marii noastre iubiri. Cînd ne-am văzut, ne-am îmbrăţişat şi am ştiut amîndoi că suntem suflete pereche. O dragoste reciprocă, puternică, care era împovărată de luni de suferinţă în care am fost departe unul de celălalt. Întîlnirea noastră nu a durat mult. Trei zile, care au confirmat că dragostea nu are timp şi spaţiu... Inevitabil, a venit iar ziua despărţării cînd trebuia să se întoarcă la muncă în Italia şi durerea din inimile noastre era şi mai acută de astă dată, dar nu am încetat nici mîcar o clipă să ne iubim...

După luni de zile în care singura noastră legătură era internetul şi telefonul, ne-am întîlnit iar şi am petrecut sărbătorile de iarnă împreună. Momente de neuitat, zîmbete, lumină şi dragoste ne umpleau sufletele de fericire. Şi momentul cel mai important nu a întîrziat să apară. La data de 1 ianuarie 2009 m-a cerut în căsătorie. În sfîrşit iubirea şi-a găsit locul în inimile noastreşi ne-a unit pe veci. Era începutul unui an plin de realizări, care mi-a dat şansa să văd viaţa cu alţi ochi. Cu multe greutăţi am reuşit să obţin dreptul de a călători liber în spaţiul european, şi evident, am stat cu viitorul meu soţ, în Italia. Foarte curînd am revenit în Moldova, pentru că aveam o universitate de absolvit, însă aceste momente au trecut fulgerător prin viaţa mea marcîndu-mă mai mult sau mai puţin. În ziua în care am luat examenul de licenţă (ma mîndresc că am primit nota maximă 10) am şi pregătit bagajul pentru Italia. A doua zi deja mă aflam în microbuz.

Incredibil cum au trecut anii...A sosit momentul desăvîrşirii dragostei noastre...20 august 2009... Am îmbrăcat rochia albă, am jurat credinţă reciprocă şi ne-am contopit destinele, creînd o familie... Am devenit unul... Am găsit amîndoi rostul în viaţă...

Astăzi, după un an de căsnicie nu pot spune decît că în fiecare zi se naşte în noi o atracţie şi mai mare... Ne iubim poate mai mult ca la început... Dar cel mai import este că preţuim ceea ce avem... Nu am lăsat rutina să intervină între noi, pentru că noi suntem speciali... Am reinventat limbajul iubirii... Martorul acestei poveşti este doar Dumnezeu, care sper să aibă grijă în continuare de sufletele noastre.

Daca nu vezi adevarul, nu ai la cine sa arati cu degetul...

Mă întreb de unde vine această mentalitate a moldoveanului care, pe lîngă faptul că pierde, rămîne tot el de prost. Dar vorba aceea: Omul sărac e al doilea drac! Dar ma simt cumva obligată sa explic ceea ce mi s-a întîmplat şi să-mi argumentez fraza de mai sus.
Ca orice cetăţean de rînd am facut ceva cumpărături duminică seara. Printre altele am luat peşte îngheţat. Era ambalat, frumos, şi scrie clar, 1 kg. O vînzătoare se răsteşte la mine că trebuie să mi-l cîntărească. Ei bine, avea cam 900 grame, dar tot kilogramul l-am plătit. Merg acasă si desfac confecţiunea. Surpriză! două felii de peşte şi un strat de 3 cm de gheaţă. Mă întorc la magazinul cu pricina să întorc marfa. Vînzătoarea nu acceptă să întoarcă banii pentru că am desfăcut peştele. Ce m-a supărat era faptul că alţi cumpărători comentau în preajmă: "Aşa trebuie să fie cu gheată, vrei peşte alterat?", altul zice "Trăieşti în Moldova, dacă nu-ţi place nu cumpăra". Doamne, stau şi mă întreb, oare oamenii ăştia au creierele spălate cu totul? Le place să arunce cu banul pe produse necalitative şi mai ales să fie amăgiţi pe faţă? Dacă e aşa, suntem pierduţi cu toţii...Am fost zilele astea în Romania, şi inevitabil am intrat şi în alimentare. Acolo nu am văzut să umble muşte pe produsele din carne, nu am văzut vitrine murdare şi scîrboase. Suntem cu cel puţin 10 ani în urmă faţă de Romania, de europa, nu mai zic... Dar să revin la subiect. Vînzătoarea sare cu gura :Nu primim marfa înapoi. Ce-i de făcut? Nu e de competenţa noastră, comentează un poliţist care la rîndul lui era la cumpărături. Soluţia ar fi să chem SANEPID-ul. Dar ăştia îi găseşti duminică seara? Depun plîngere iute la Centrul de protecţie a Consumatorului şi nici un rezultat. Oare unde e dreptatea? În fine. Vine patronul. Sincer nu m-am aşteptat să întîlnesc o astfel de persoană în Moldova. A luat marfa, mi-a returnat banii, şi cel mai important, faţă de noi a luat toate confecţiunile de peşte expuse la vînzare pentru a le întoarce producătorului. Normal, e în interesul lui să-şi păstreze clienţii, dar m-a bucurat că mai sunt în Moldova persoane care se mai gîndesc si la semenii din jur, nu numai la bani. Morala e că trebuie să-ţi faci dreptate singur, nu CPC-ul, nu poliţia, nu SANEPID-ul.Dacă vrem calitate trebuie să întreprindem ceva, nu să arătăm cu degetul de la unul la altul, sau să ne mulţumim cu gîndul că : Aşa e în Moldova!
Apropo, nu există decît trei filiale ale CPC, la Comrat, Călăraşi şi Vulcăneşti. Cu celelalte raionae cum rămîne?

Sphinx colibri - un inceput de zi formidabil

O dimineata care se arata la inceput obisnuita, a fost de fapt o incantare pentru toata ziua. Vin la munca. Intru in birou, ca de obicei, insa de asta data vad geamul deschis. Il lasase asa femeia de servici. Prima reactie a mea fost sa pornesc ventilatorul si sa inchid geamul. Asa si am facut, insa, peste cateva minute vad ceva mare care zboara si se agita in jurul meu. Nu pot sa cred! Ma gandeam eu ca este un Sphinx colibri. Da, acea pasare rara care si-a facut rezidenta la Ungheni (http://hotnews.md/articles/view.hot?id=3055),pe care am intilnit-o inca de citeva ori in oras si despre care am mai scris. Am luat repede aparatul foto si inregistrez intanlirea cu micuta regina a pasarilor. Apoi am sunat toti prietenii sa le povestesc intamplarea. Noutatea era ca si prietenii mei au intilnit-o la Costuleni, si in alte sate din lunca Prutului. Zilele astea au fost vazute zeci de pasari Colibri. Invadeaza Colibri tarisoara noastra sau clima o ia razna? Nustiu. Adevarul este ca mi-a facut placere sa vad prin preajma o pasare atit de rara.

Inundaţii Costuleni, Ungheni, Republica Moldova, 11 iulie 2010

Dacă m-aş pierde printre cuvinte...

E rece şi trist aici, în odaia gîndurilor mele. Mă detaşez de mine însămi, fără să observ, că de fapt, m-am rătăcit într-o mulţime de cuvinte suspendate haotic pe un tavan. Vreau să descifrez această încercare impusă chiar de gîndul meu. Un prim pas deja l-am făcut... Cuvîntul "Familie" m-a ajutat să-mi dau seama că fără ajutorul moral al celor apropiaţi nu voi ajunge niciodată pe piscul muntelui "Eroilor". De asemenea, de la acest cuvînt, care s-a declarat profet în lumea sa, am învăţat să rezist valului de cuvinte numit "Societate".
Un alt flux de cuvinte m-a întîmpinat în pragul şcolii şi mi-au dezvoltat în gînd gradul de rudenie al lor cu cuvîntul "Studiu". Am sesizat că deja e prea mult pentru mine. Cuvintele mă mistuie transformîndu-se rînd pe rînd în rime. Nu ader poeziei, tocmai de aceea le aranjez în ordinea unui eseu.
Cel mai mult mă preocupă cuvîntul "Viitor" care stă pitit într-un colţ al camerei mele imaginare. Pare atît de neliniştit şi nesigur pe sine. I-am promis o schimbare, pe care ştiu că o va dori.
Un ultim cuvînt pe care îl întîlnesc pe autostrada "Cunoaşterii" este "Viaţa". De la ea am învăţat să mă pierd printre cuvinte...

În visul unui înger...

Mă pierd în visul crud al unui înger. Mă contopesc cu el fără să ma schimb în vre-un fel, înercînd să aflu ce gîndeşte, ce idealuri are, pe cine iubeşte. Îmi dau bine seama că totul e doar o iluzie, o închipuite stranie a minţii mele. Ştiu că se joacă cu mine, dar nu mă răzvrătesc ci intru în jocul său. N-am fost şi poate n-am să fiu niciodată un înger - ci mai degrabă mă prefac că sunt o marionetă manipulabilă. Brusc apare un copil de undeva, din acest fals "Nicăieri". Mă reped să-l apăr de acest absurd înfricoşător ce ne învăluie pe ambii ca într-o mantie de mătase a întunericului. Am găsit un copil care avea să-mi aducă fericirea, urma să mă iubească şi să-mi zică: Înger Păzitor! Dar m-am dezis de el, mult prea devreme de-a savura gustul magic al simţului de protejare. Ceva m-a făcut să-l evit, să trec pe lîngă el considerîndu-l ceva nesemnificativ. Acel ceva se mai simte undeva în vre-un colţ al minţii mele, dar mă face, în acelaşi timp, să mă simt vinovată. Nu-mi vine să cred că ceva în aparenţă fără valoare a reuşit cumva să-mi controleze viaţa. Cu toate că nu sunt înger, mă simt înger alungat din rai pentru absenţa sa. Aripile-mi s-au risipit în ceaţa dimineţii. Deschid ochii şi-mi simt bătăile inimii ritmînd cu ticăitul ceasului din camera pustie. Un ceas ce ia chipul veşniciei în visul meu profund...

aime et tu serai aime

Je pense toujours a l'amour, mais qu'est ce qu'il signifie?Un sentiment, un reve, un but? Peut etre...
Pour moi l'amour est un fleur. Chaque petale du sa corolle detient les traits du caractere d'un homme qui aime: tranquillete, bienveillance, respecte... J'ai cru et je crois maintenant que l'amour sauvera tout ce qu'il est beau dans le monde. On ne peut nier que l'amour dirige nos vies parce qu'elle est le maitre de nos ames.
Balzac nous a dit que: "L'amour c'est une fleur de glace qui aparait apres une nuit froide. Un seul souffle et elle disparaitra...Une autre nuit froide apportera une autre fleur de glace, mais jamais le meme." L'auteur va nous mentionner que l'amour est changeant parce que l'homme aime supercialement. Il aime seulement le phisique en omettant la lumiere interieure.
Aujourd'hui, le vrai amour est difficile de le trouver, parce que le poursuite de l'argent a fait l'homme d'oublier aimer, insensible. On n'aime plus, comme autrefois, franc et avec passion. On existe une tendance de detruisement du monde imaginaire. Le sacrifice au nom de l'amour este reste selement dans l'histoire, represente par les couples mithiques: Tristan et Iseult, Romeo et Julietta, Daphnis et Cloe...
Il faut mentionner aussi que l'amour est un truc de la jeunesse qui apporte les plus grands reves, le premier coup de foudre. Les jeunes cherchent toujours de nouvelles amities, mais ils sont incapables de les distinguer. Voila pourqoi, souvent, les jeunes filles sont manipulees. Les ados se trouvent au debout de la vie, ils ne savent beaucoup de choses et ils aiment superficielement en croyant que le look c'est la plus importante chose dans une relation. La vie les apprend qu'il faut aimer pas l'exterieur mais l'ame du l'homme. Surement celui qui aime est aime.

Linişte...

Linişte... Un spaţiu mut mă urmăreşte, în timp ce rătăcesc pe străzile gîndurilor mele. Nu ştiu la ce, la cine mă gîndesc dar simt cum mă pierd printre semne de întrebare. Poate ar fi mai bine să nu mă gîndesc la nimic ci doar să închid ochii şi să adorm? Ce ciudată e viaţa uneori, acum eşti şi un minut poate e mult ca să nu mai fii. Ce ciudate-mi sunt gîndurile. Sunt pedepsită... Nuştiu de cine. Stau tăcută într-un ungher şi-mi ispăşesc pedeapsa în linişte. Mă pierd iarăşi în rime şi vise, prin petale de crizanteme, picături de ploaie şi curcubee. Dau din aripi ca un fluturaş ce se leagănă pe undele curcubeului şi mă simt uşoară atît cît vîntul să mă poarte peste zări. Îmi las trupul pedepsit în ungher iar spiritu-mi zburdă nestigherit pe cîmpurile inocenţei, acolo unde nu există timp şi unde zborul lin mă poartă printre vise. Am învăţat să visez şi atunci cînd sunt tristă. Am învăţat să cred acolo unde nu mai există speranţă. E atît de înfricoşător în linişte! E linişte...

În sala de aşteptare...

Clipe istovitoare trec pe lîngă mine fără a lua în seamă existenţa mea. Mă ocoleşte speranţa, fericirea, timpul. Parcă aş fi Omul invizibil din filmul Vieţii. Poate că aşa e mai bine. Devin un privilegiat al timpului care e scris în lista de aşteptare din cartea nemuririi. Aştept liniştită în sala de audienţă a purgatoriului. Şi mă întreb... Ce ar putea să mă întrebe la judecata de apoi? Care mi-a fost rostul în viaţă? Mi-am făcut conştiincios datoria de Om? AM ÎNDEPLINIT TOATE CERINŢELE PREDESTINATE UNUI MURITOR? Dacă aş răspunde afirmativ, aş face o mare eroare pentru că nu sunt sigură de nimic. Dacă aş nega, aş pierde totul într-o fracţiune de secundă. De ce să mă maschez? Sunt o neştiutoare şi ăsta e adevărul. Să scap aşa uşor la purgatoriu cu un singur "NUŞTIU"? Ş i iarăşi mă lovesc de neştiinţă. Viaţa e şcoala nemuririi. Poate încă nu am trăit destul pentru a da socoteală la Judecata de Apoi?

O zi banală...

O zi banală şi totuşi atît de specială. Mă gîndesc la fluturi, flori, miresme de trandafiri albi şi... nimic... doar nişte gînduri care respiră prin mine. Plutesc între trecut şi prezent aidoma unui spirit rătăcit de universul său şi caut disperată o cale de întoarcere. Am gînduri... aş da orice să scap de ele... mă mistuie cu cruzime gîndul că m-am rătăcit. M-am depărtat de lume, m-am depărtat de mine... Îmi caut sufletul hoinar printre cruci de dor. Îl caut fără speranţă. M-a părăsit... Oare am să-l mai întîlnesc vreodată? Şi iarăşi noiane de întrebări îmi inundă gîndul. Tăcere! Linişte mortală se aşterne peste trupul meu obosit şi cad în abis. Zbor... Cad... Sunt o pasăre ce survolează cerul senin şi dintr-o dată şi-a frînt aripile. Durere cumplită încearcă gîndul meu, dar simt cum luptă. Încearcă să-şi învingă propriile fobii pentru că doar aşa îşi va putea recupera Sufletul...
Da, s-a reîntors sufletul hoinar în trupul meu de muritor într-o zi banală şi totuşi atît de specială...

Condamnare

Sechestrată pe veci în temniţa Artelor, îmi ispăşesc credincioasă pedeapsa. Sunt condamnată pentru port de gînd nescris şi rime netălmăcite pe întelesul oamenilor. Muza, stă de gardă la uşa celulei mele. Nu am voie să las pixul din mînă, nu am voie să m-ascund în umbra neputinţei. Sunt condamnată pe viaţă să slujesc condeiului. Sunt sclavul rimelor de vers alb şi poezie clasică. Sunt munte de piatră într-o colină vie din inima codrilor. Sunt un vulcan gata să erupă a cărui lavă va distruge tot în cale. Refuz să pretind că aş vrea să erup. Mă retrag în celula mea şi scriu pînă cuvintele se risipesc în ceaţa nopţii. Cad în amorţire pentru o noapte şi a doua zi o iau de la început, pentru că sunt condamnată pe viaţă. Nu mă revolt. Am învăţat să tolerez situaţia. Nu vreau să fiu salvată, nu am nevoie de ajutorul nimănui...NU VREAU... Nu fac decît să-mi ispăşesc credincioasă pedeapsa...

Parfum de regina nopţii (04.05.2008, 01:46 am)

Flori de Regina Nopţii îmi îmbie simţurile în ritmuri de vals. Mă îmbrac în mirosuri calde de nostalgie şi mă gîndesc la pretinsul curs al vieţii mele. Să fie doar un drum predestinat? Să fiu oare doar un pion al vieţii care trebuie să îndeplinească un plan? Mă-ndoiesc. Drumul îl aleg eu. Iau pixul şi trasez linia vieţii prin munţii iubirii, apoi cobor lin prin văile dorului. Nu ocolesc apele lacrimilor pentru că ele îmi vor întări sufletul. Nu las pixul din mîină pînă nu ajung la destinaţie: Infinit! Cît de simplu poate fi... Doar desenez calea destinului pe filele existenţei mele şi o urmez.TRĂIESC! Trăiesc clipa fără vre-un regret că m-am abătut din drumul trasat chiar de mîna mea în filele anterioare ale vieţii mele. Mă rătăcesc pe cărările iluziilor, dezamăgirii, durerii, dar speranţa mă reîntoarce pe calea dreaptă. Şi totuşi. urmez cursul sorţii. Dar soarta mi-o fac eu. Soarta mi-e izul plăcut al florilor de Regina Nopţii şi nu se va pierde decît atunci cînd florile vor cădea în amorţire de dorul clarului de lună. Soarta mi-e parfum de vise şi dorinţe care îmi împroaspătă existenţa umană. Soarta mi-e aroma gîndurilor ce rătăcesc pe aleea viitorului...

VISEZ ÎN CULORI 04.05.2008 01:23 am

Visez în culori. O calitate rar întîlnită într-o viaţă de adolescentă, umbrită de armele amintirilor. Am îngropat totul în amintiri şi-am pus la uşa lor un lacăt ruginit ce are să-mi închidă toată suferinţa. Văd soare! Nu visez, văd soare! Să fie soarele ce mi l-au dăruit ursitele? Poate că da, sau poate că nu. Zîmbesc ca un copil infantil şi mă bucur neprihănită de visul meu colorat. Zăresc un verde crud în fundal care îmbracă colinele fericirii mele.Visez că trăiesc! Sunt fericită! Rîd! Cînt! Visez! Visez în culori!!! Îl văd pe el. Da, prinţul meu, din povestea vieţii mele cu zîne şi spîni. Nu e pe cal şi nu poartă armuri...dar, e totuşi un prinţ. IUBESC! Sunt fericită şi iubesc! Prinţul zîmbeşte. Mă iubeşte şi el pentru că sunt prinţesa lui. Zîmbim şi iubim... şi... visăm în culori! Pasiunea îşi revarsă culorile peste trupurile noastre şi continuăm să visăm, să iubim, să zîmbim. Curios... Un prinţ cu nimic mai deosebit decît un simplu om. Un prinţ care îşi are acest statut doar în visele mele. Şi eu... Eu îl iubesc! Mă iubeşte şi el? Continui să visez în culori... Radiez, pentru că sunt fericită, zîmbesc şi iubesc, oare încă visez?