O zi banală...

O zi banală şi totuşi atît de specială. Mă gîndesc la fluturi, flori, miresme de trandafiri albi şi... nimic... doar nişte gînduri care respiră prin mine. Plutesc între trecut şi prezent aidoma unui spirit rătăcit de universul său şi caut disperată o cale de întoarcere. Am gînduri... aş da orice să scap de ele... mă mistuie cu cruzime gîndul că m-am rătăcit. M-am depărtat de lume, m-am depărtat de mine... Îmi caut sufletul hoinar printre cruci de dor. Îl caut fără speranţă. M-a părăsit... Oare am să-l mai întîlnesc vreodată? Şi iarăşi noiane de întrebări îmi inundă gîndul. Tăcere! Linişte mortală se aşterne peste trupul meu obosit şi cad în abis. Zbor... Cad... Sunt o pasăre ce survolează cerul senin şi dintr-o dată şi-a frînt aripile. Durere cumplită încearcă gîndul meu, dar simt cum luptă. Încearcă să-şi învingă propriile fobii pentru că doar aşa îşi va putea recupera Sufletul...
Da, s-a reîntors sufletul hoinar în trupul meu de muritor într-o zi banală şi totuşi atît de specială...