În visul unui înger...

Mă pierd în visul crud al unui înger. Mă contopesc cu el fără să ma schimb în vre-un fel, înercînd să aflu ce gîndeşte, ce idealuri are, pe cine iubeşte. Îmi dau bine seama că totul e doar o iluzie, o închipuite stranie a minţii mele. Ştiu că se joacă cu mine, dar nu mă răzvrătesc ci intru în jocul său. N-am fost şi poate n-am să fiu niciodată un înger - ci mai degrabă mă prefac că sunt o marionetă manipulabilă. Brusc apare un copil de undeva, din acest fals "Nicăieri". Mă reped să-l apăr de acest absurd înfricoşător ce ne învăluie pe ambii ca într-o mantie de mătase a întunericului. Am găsit un copil care avea să-mi aducă fericirea, urma să mă iubească şi să-mi zică: Înger Păzitor! Dar m-am dezis de el, mult prea devreme de-a savura gustul magic al simţului de protejare. Ceva m-a făcut să-l evit, să trec pe lîngă el considerîndu-l ceva nesemnificativ. Acel ceva se mai simte undeva în vre-un colţ al minţii mele, dar mă face, în acelaşi timp, să mă simt vinovată. Nu-mi vine să cred că ceva în aparenţă fără valoare a reuşit cumva să-mi controleze viaţa. Cu toate că nu sunt înger, mă simt înger alungat din rai pentru absenţa sa. Aripile-mi s-au risipit în ceaţa dimineţii. Deschid ochii şi-mi simt bătăile inimii ritmînd cu ticăitul ceasului din camera pustie. Un ceas ce ia chipul veşniciei în visul meu profund...