E rece şi trist aici, în odaia gîndurilor mele. Mă detaşez de mine însămi, fără să observ, că de fapt, m-am rătăcit într-o mulţime de cuvinte suspendate haotic pe un tavan. Vreau să descifrez această încercare impusă chiar de gîndul meu. Un prim pas deja l-am făcut... Cuvîntul "Familie" m-a ajutat să-mi dau seama că fără ajutorul moral al celor apropiaţi nu voi ajunge niciodată pe piscul muntelui "Eroilor". De asemenea, de la acest cuvînt, care s-a declarat profet în lumea sa, am învăţat să rezist valului de cuvinte numit "Societate".
Un alt flux de cuvinte m-a întîmpinat în pragul şcolii şi mi-au dezvoltat în gînd gradul de rudenie al lor cu cuvîntul "Studiu". Am sesizat că deja e prea mult pentru mine. Cuvintele mă mistuie transformîndu-se rînd pe rînd în rime. Nu ader poeziei, tocmai de aceea le aranjez în ordinea unui eseu.
Cel mai mult mă preocupă cuvîntul "Viitor" care stă pitit într-un colţ al camerei mele imaginare. Pare atît de neliniştit şi nesigur pe sine. I-am promis o schimbare, pe care ştiu că o va dori.
Un ultim cuvînt pe care îl întîlnesc pe autostrada "Cunoaşterii" este "Viaţa". De la ea am învăţat să mă pierd printre cuvinte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu