Daca nu vezi adevarul, nu ai la cine sa arati cu degetul...

Mă întreb de unde vine această mentalitate a moldoveanului care, pe lîngă faptul că pierde, rămîne tot el de prost. Dar vorba aceea: Omul sărac e al doilea drac! Dar ma simt cumva obligată sa explic ceea ce mi s-a întîmplat şi să-mi argumentez fraza de mai sus.
Ca orice cetăţean de rînd am facut ceva cumpărături duminică seara. Printre altele am luat peşte îngheţat. Era ambalat, frumos, şi scrie clar, 1 kg. O vînzătoare se răsteşte la mine că trebuie să mi-l cîntărească. Ei bine, avea cam 900 grame, dar tot kilogramul l-am plătit. Merg acasă si desfac confecţiunea. Surpriză! două felii de peşte şi un strat de 3 cm de gheaţă. Mă întorc la magazinul cu pricina să întorc marfa. Vînzătoarea nu acceptă să întoarcă banii pentru că am desfăcut peştele. Ce m-a supărat era faptul că alţi cumpărători comentau în preajmă: "Aşa trebuie să fie cu gheată, vrei peşte alterat?", altul zice "Trăieşti în Moldova, dacă nu-ţi place nu cumpăra". Doamne, stau şi mă întreb, oare oamenii ăştia au creierele spălate cu totul? Le place să arunce cu banul pe produse necalitative şi mai ales să fie amăgiţi pe faţă? Dacă e aşa, suntem pierduţi cu toţii...Am fost zilele astea în Romania, şi inevitabil am intrat şi în alimentare. Acolo nu am văzut să umble muşte pe produsele din carne, nu am văzut vitrine murdare şi scîrboase. Suntem cu cel puţin 10 ani în urmă faţă de Romania, de europa, nu mai zic... Dar să revin la subiect. Vînzătoarea sare cu gura :Nu primim marfa înapoi. Ce-i de făcut? Nu e de competenţa noastră, comentează un poliţist care la rîndul lui era la cumpărături. Soluţia ar fi să chem SANEPID-ul. Dar ăştia îi găseşti duminică seara? Depun plîngere iute la Centrul de protecţie a Consumatorului şi nici un rezultat. Oare unde e dreptatea? În fine. Vine patronul. Sincer nu m-am aşteptat să întîlnesc o astfel de persoană în Moldova. A luat marfa, mi-a returnat banii, şi cel mai important, faţă de noi a luat toate confecţiunile de peşte expuse la vînzare pentru a le întoarce producătorului. Normal, e în interesul lui să-şi păstreze clienţii, dar m-a bucurat că mai sunt în Moldova persoane care se mai gîndesc si la semenii din jur, nu numai la bani. Morala e că trebuie să-ţi faci dreptate singur, nu CPC-ul, nu poliţia, nu SANEPID-ul.Dacă vrem calitate trebuie să întreprindem ceva, nu să arătăm cu degetul de la unul la altul, sau să ne mulţumim cu gîndul că : Aşa e în Moldova!
Apropo, nu există decît trei filiale ale CPC, la Comrat, Călăraşi şi Vulcăneşti. Cu celelalte raionae cum rămîne?

Sphinx colibri - un inceput de zi formidabil

O dimineata care se arata la inceput obisnuita, a fost de fapt o incantare pentru toata ziua. Vin la munca. Intru in birou, ca de obicei, insa de asta data vad geamul deschis. Il lasase asa femeia de servici. Prima reactie a mea fost sa pornesc ventilatorul si sa inchid geamul. Asa si am facut, insa, peste cateva minute vad ceva mare care zboara si se agita in jurul meu. Nu pot sa cred! Ma gandeam eu ca este un Sphinx colibri. Da, acea pasare rara care si-a facut rezidenta la Ungheni (http://hotnews.md/articles/view.hot?id=3055),pe care am intilnit-o inca de citeva ori in oras si despre care am mai scris. Am luat repede aparatul foto si inregistrez intanlirea cu micuta regina a pasarilor. Apoi am sunat toti prietenii sa le povestesc intamplarea. Noutatea era ca si prietenii mei au intilnit-o la Costuleni, si in alte sate din lunca Prutului. Zilele astea au fost vazute zeci de pasari Colibri. Invadeaza Colibri tarisoara noastra sau clima o ia razna? Nustiu. Adevarul este ca mi-a facut placere sa vad prin preajma o pasare atit de rara.

Inundaţii Costuleni, Ungheni, Republica Moldova, 11 iulie 2010

Dacă m-aş pierde printre cuvinte...

E rece şi trist aici, în odaia gîndurilor mele. Mă detaşez de mine însămi, fără să observ, că de fapt, m-am rătăcit într-o mulţime de cuvinte suspendate haotic pe un tavan. Vreau să descifrez această încercare impusă chiar de gîndul meu. Un prim pas deja l-am făcut... Cuvîntul "Familie" m-a ajutat să-mi dau seama că fără ajutorul moral al celor apropiaţi nu voi ajunge niciodată pe piscul muntelui "Eroilor". De asemenea, de la acest cuvînt, care s-a declarat profet în lumea sa, am învăţat să rezist valului de cuvinte numit "Societate".
Un alt flux de cuvinte m-a întîmpinat în pragul şcolii şi mi-au dezvoltat în gînd gradul de rudenie al lor cu cuvîntul "Studiu". Am sesizat că deja e prea mult pentru mine. Cuvintele mă mistuie transformîndu-se rînd pe rînd în rime. Nu ader poeziei, tocmai de aceea le aranjez în ordinea unui eseu.
Cel mai mult mă preocupă cuvîntul "Viitor" care stă pitit într-un colţ al camerei mele imaginare. Pare atît de neliniştit şi nesigur pe sine. I-am promis o schimbare, pe care ştiu că o va dori.
Un ultim cuvînt pe care îl întîlnesc pe autostrada "Cunoaşterii" este "Viaţa". De la ea am învăţat să mă pierd printre cuvinte...

În visul unui înger...

Mă pierd în visul crud al unui înger. Mă contopesc cu el fără să ma schimb în vre-un fel, înercînd să aflu ce gîndeşte, ce idealuri are, pe cine iubeşte. Îmi dau bine seama că totul e doar o iluzie, o închipuite stranie a minţii mele. Ştiu că se joacă cu mine, dar nu mă răzvrătesc ci intru în jocul său. N-am fost şi poate n-am să fiu niciodată un înger - ci mai degrabă mă prefac că sunt o marionetă manipulabilă. Brusc apare un copil de undeva, din acest fals "Nicăieri". Mă reped să-l apăr de acest absurd înfricoşător ce ne învăluie pe ambii ca într-o mantie de mătase a întunericului. Am găsit un copil care avea să-mi aducă fericirea, urma să mă iubească şi să-mi zică: Înger Păzitor! Dar m-am dezis de el, mult prea devreme de-a savura gustul magic al simţului de protejare. Ceva m-a făcut să-l evit, să trec pe lîngă el considerîndu-l ceva nesemnificativ. Acel ceva se mai simte undeva în vre-un colţ al minţii mele, dar mă face, în acelaşi timp, să mă simt vinovată. Nu-mi vine să cred că ceva în aparenţă fără valoare a reuşit cumva să-mi controleze viaţa. Cu toate că nu sunt înger, mă simt înger alungat din rai pentru absenţa sa. Aripile-mi s-au risipit în ceaţa dimineţii. Deschid ochii şi-mi simt bătăile inimii ritmînd cu ticăitul ceasului din camera pustie. Un ceas ce ia chipul veşniciei în visul meu profund...

aime et tu serai aime

Je pense toujours a l'amour, mais qu'est ce qu'il signifie?Un sentiment, un reve, un but? Peut etre...
Pour moi l'amour est un fleur. Chaque petale du sa corolle detient les traits du caractere d'un homme qui aime: tranquillete, bienveillance, respecte... J'ai cru et je crois maintenant que l'amour sauvera tout ce qu'il est beau dans le monde. On ne peut nier que l'amour dirige nos vies parce qu'elle est le maitre de nos ames.
Balzac nous a dit que: "L'amour c'est une fleur de glace qui aparait apres une nuit froide. Un seul souffle et elle disparaitra...Une autre nuit froide apportera une autre fleur de glace, mais jamais le meme." L'auteur va nous mentionner que l'amour est changeant parce que l'homme aime supercialement. Il aime seulement le phisique en omettant la lumiere interieure.
Aujourd'hui, le vrai amour est difficile de le trouver, parce que le poursuite de l'argent a fait l'homme d'oublier aimer, insensible. On n'aime plus, comme autrefois, franc et avec passion. On existe une tendance de detruisement du monde imaginaire. Le sacrifice au nom de l'amour este reste selement dans l'histoire, represente par les couples mithiques: Tristan et Iseult, Romeo et Julietta, Daphnis et Cloe...
Il faut mentionner aussi que l'amour est un truc de la jeunesse qui apporte les plus grands reves, le premier coup de foudre. Les jeunes cherchent toujours de nouvelles amities, mais ils sont incapables de les distinguer. Voila pourqoi, souvent, les jeunes filles sont manipulees. Les ados se trouvent au debout de la vie, ils ne savent beaucoup de choses et ils aiment superficielement en croyant que le look c'est la plus importante chose dans une relation. La vie les apprend qu'il faut aimer pas l'exterieur mais l'ame du l'homme. Surement celui qui aime est aime.

Linişte...

Linişte... Un spaţiu mut mă urmăreşte, în timp ce rătăcesc pe străzile gîndurilor mele. Nu ştiu la ce, la cine mă gîndesc dar simt cum mă pierd printre semne de întrebare. Poate ar fi mai bine să nu mă gîndesc la nimic ci doar să închid ochii şi să adorm? Ce ciudată e viaţa uneori, acum eşti şi un minut poate e mult ca să nu mai fii. Ce ciudate-mi sunt gîndurile. Sunt pedepsită... Nuştiu de cine. Stau tăcută într-un ungher şi-mi ispăşesc pedeapsa în linişte. Mă pierd iarăşi în rime şi vise, prin petale de crizanteme, picături de ploaie şi curcubee. Dau din aripi ca un fluturaş ce se leagănă pe undele curcubeului şi mă simt uşoară atît cît vîntul să mă poarte peste zări. Îmi las trupul pedepsit în ungher iar spiritu-mi zburdă nestigherit pe cîmpurile inocenţei, acolo unde nu există timp şi unde zborul lin mă poartă printre vise. Am învăţat să visez şi atunci cînd sunt tristă. Am învăţat să cred acolo unde nu mai există speranţă. E atît de înfricoşător în linişte! E linişte...