Visez în culori: Miercurea fara cuvinte 1 Puritate

Visez în culori: Miercurea fara cuvinte 1 Puritate

Scurt pe doi: Chestionarul lui Proust!

1. Principala mea trăsătură: Sinceritatea
2. Calitatea pe care doresc să o întîlnesc la un bărbat: Punctualitatea, Hotarirea
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie: Demnitatea
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei: Loialitatea
5. Principalul meu defect: Inocenta
6. Indeletnicirea mea preferată: Scrisul, Pictura, Dansul
7. Fericirea pe care mi-o visez: Sa imbatranesc frumos alaturi de sotul meu si sa ne plimbam cu nepoteiii in parc
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: Sa uit ce inseamna A IUBI
9. Locul unde aş vrea să trăiesc: Departe de lume cu persoana iubita
10. Culoarea mea preferată: Albastru
11. Floarea care-mi place: Trandafirul alb
12. Pasărea mea preferată: Colibri
13. Prozatorii mei preferaţi: Stendhal, Proust, Colleen McCullough
14. Poeţii mei preferaţi: Claudia Partole, Mihai Eminescu, Adrian Paunescu
15. Eroul meu preferat din literatură: Zahei (orbul)
16. Eroina mea preferata din literatură: Meggie (Pasarea Spin)
17. Compozitorul meu preferat: Ciprian Porumbescu
18. Pictorii mei preferaţi: Leonardo da Vinci, Picasso
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală: Mama si Sotul
20. Ce urăsc cel mai mult: Singuratatea
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere: Rabdarea
22. Cum aş vrea să mor: Cu constiinta impacata
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţa: Greselile involuntare
24. Deviza mea: Cind vreau sa fluier, fluier!

Pusha, broscuta cu vointa de fier!

Cand am vazut-o prima data in vitrina unui pet-shop, m-a cuprins asa o nostalgie... Se zbatea, cu ultimile ei puteri sa mai reziste, sa se ridice la suprafata apei pentru a lua o gura de aer. Avea rani adinci si insingerate, pentru ca fusese muscata pe lateral de o alta broscuta testoasa, care avea dimensiunile duble fata de ea. Nu am rezistat si am decis sa o iau acasa. Imi faceam griji enorme petru ca refuza sa manince, era agitata si in acelasi timp atit de obosita de viata, si totusi... Asa a intrat in familie, Pusha, broscuta de florida (broscuta cu timple rosii)!
Desi poate sa para ridicol, Pusha, ne da fiecaruia dintre noi o lectie de viata. O voita de invidiat a salvat-o. Mi-am promis sa o fac sa se simta bine, dar cum ar putea fi fericit un animalut de companie in captivitate? I-am oferit caldura si atentie. Am ingrijit-o asa cum am stiut mai bine, pentru ca in final sa pot spune: Da, am reusit sa fac totul pentru Pusha!
Dupa mai bine de un an de cind ingrijim de Pusha, aceasta a facut progrese impresionante. Ne-a castigat afectiunea si atentia. Iar acum a venit timpul ei sa ne bucure cu prezenta sa.

Weekend fardat cu varza

Dupa o saptamana incarcata, petrecuta intre peretii biroului, evadez in bucataria parintilor de la tara. Boxele pulseaza la maxim reinviidu-mi buna dispozitie si ma trimit in pasi de dans catre locul meu de joaca - Bucataria. O varza murata imi face cu ochiul din celalalt capat de masa. Gata! Stiu ce am de facut! Varza a la Cluj! (inspirata din blogul http://www.clipedecluj.ro/spre-varzarie/) Ma inarmez cu un cutit de bucatarie bine ascutit, o toc marunt si o calesc bine, sa crape vecinii de pofta cand or simti mirosul. Intr-un alt vas am pregatit un darab de carne, care astepta sa il pudrez cu sare, piper, cimbru si alte prafuri care mai erau prin bucatarie. Luata de val, cu bucataritul, nici nu bag de seama pisicul, pregatit sa se infrupte din carnita de porc si vita. Sta el ce sta pe ganduri si indrazneste sa se strecoare printre picioarele mesei pina la vasul cu pricina. Ce a urmat? Un caaaatz lung, si doua mieunaturi, dupa care, liniste, pentru ca m-a convins sa-i dau si lui un bot de carne. Intre timp, orezul, umflat si gata sa fie pus in straturi, parca fluiera dupa mine. Clocotea de bucurie ca il voi farda cu carne si varza. Intr-un final bag minunatia asta de produse la cuptor, nu inainte de a fi cladite frumos in straturi, si invelite cu o mantie de sos de tomate si inecate in smantana. Recunosc, piesa asta mi-a imprimat un ritm de culinarit nemaipomenit, manutele-mi trebaluind ca piciorusele unei furnici.
YAZOO Kevorkian by Napocel
Intr-un final, imi strang jucariile de pe masa de lucru, adica, lingurile, farfuriile, cratitele si le scald in spume la lavoarul din gradina. Ehhh am reusit sa contaminez aerul cu mirosul Verzei de la Cluj... Multumita de prestatie, imi umplu un blid mare cu mancare, il incarc cu marar proaspat cules de la umbra ciresului, si maninc cu nesat... Cu burta la soare, continui sa ascult muzica buna si incerc sa nu ma gandesc ca va urma o alta saptamana inchisa intre patru pereti...

Et voila capodopera mea: Sa aveti pofta!

Why women cry

Am gasit citeva versuri care m-au impresionat enorm. Lectura placuta.

A little boy asked his mother,
"Why are you crying?"

"Because I'm a woman," she told him.
"I don't understand," he said.

His Mom just hugged him and said,
"And you never will."

Later the little boy asked his father,
"Why does mother seem to cry
for no reason?"

"All women cry for no reason,"
?was all his dad could say.

The little boy grew up and became a
man, still wondering why women cry..

Finally he put in a call to God.
When God got on the phone, he asked, "God,
why do women cry so easily?"

God said
"When I made the woman she had to be
special.

I made her shoulders strong enough to
carry the weight of the world,

yet gentle enough to give comfort.

I gave her an inner strength to endure
childbirth and the rejection that many
times comes from her children.

I gave her a hardness that allows her
to keep going when everyone else gives
up, and take care of her family
through sickness and fatigue without
complaining.

I gave her the sensitivity to love her
children under any and all
circumstances, even when her child has
hurt her very badly.

I gave her strength to carry her
husband through his faults and
fashioned her from his rib to protect
his heart.

I gave her wisdom to know that a good
husband never hurts his wife, but
sometimes tests her strengths and her
resolve to stand beside him
unfalteringly.

And finally, I gave her a tear to
shed. This is hers exclusively to use
whenever it is needed."

"You see my son," God says, "the
beauty of a woman is not in the
clothes she wears, the figure that she
carries, or the way she combs her hair.

The beauty of a woman must be seen in
her eyes, because that is the doorway
to her heart - the place where love
resides."

Please send this to ten beautiful
women you know today. - You will
boost another woman's self-esteem.
Pass it on to men too - perhaps they
will then understand "why women cry"

O fila din cartea Destinului meu

"Dragoste pentru totdeauna" probabil fiecare dintre noi visăm să avem parte de un astfel de destin, însă puţini sunt aceia care obţin aceasta. Am decis să nu las să se piardă în amintiri această etapă a vieţii mele, ci să o împărtăşesc, în speranţa că cuiva îi va fi de folos acestă experienţă. Nu cred că are rost să mai amîn începutul istorioarei, deci...

O zi banala din iunie 2007, în care stau în faţa calculatorului şi navighez de pe un site altul fără nici o noimă. Mi-a recomandat cineva sentimente.ro şi intrasem pentru a doua oară în speranţa că voi găsi ceva interesant. Aveam nevoie de un impuls care să mă trezească la viaţă, ceva care să mă distreze după ce am rămas dezamagită de toate lucrurile din viaţa asta şi totuşi nu aveam chef de nimic, nici măcar să conversez. Un anume jojo_a m-a salutat. Fără să-i acord mare atenţie i-am reproşat că nu am chef de vorbă, şi dacă încercă să-mi spună că e diferit de ceilalţi nu are nici o şansă să mă impresioneze, pentru că "...bărbaţii sunt nişte măgari insensibili şi iresponsabili...". Credeam că după ce am aruncat cu vorbe jignitoare nu îmi va mai răspunde, dar se pare că m-am înşelat. Găsea tot felul de argumente care să dovedească că nu am dreptate şi că îl judecam prematur. Am conversat ore în şir pînă să ajungem la un numitor comun şi am hotărît să facem un pariu. Dacă el îmi dovedeşte că e un bărbat serios, eu îi datorez trei sticle cu vin roşu iar el, dacă pierde, va trebui să vină în Republica Moldova cu un trandafir alb. O altă clauză a pariului era, că, dacă el avea să cîştige, eu trebuia să accept să-i fiu soţie.Zis şi făcut. Din acea zi m-am ales şi cu o poreclă "Toma necredinciosul", iar ca să mă dezmierde îmi spunea Tomiţă.

Au urmat alte zeci de zile în care discutam din ce în ce mai des.Am început să ne cunoaştem mai bine şi să devenim buni amici. Dar ceva s-a întîmplat...Simţeam că nu mai am linişte dacă nu-i aud vocea la telefon, eram agitată dacă nu îl vedeam online, şi la data de 15 iulie 2007 m-am destănuinit. Nu am făcut decît să-i spun adevărul, i-am cerut să dăm naştere unei relaţii, simţeam că şi el e atras de mine, dar parcă nu avea curaj să-mi spună. M-am întrebat, se poate una ca asta? Nu îl văzusem niciodată cum arăta, nici măcar o poză, şi totuşi, îl iubeam cu toată fiinţa mea. Parcă aş fi intrat în vîltoarea unui joc de noroc, m-am hazardat atît de mult, încît nu mai conta ce avea să urmeze. Poate m-am îndrăgostit de vocea lui, care îmi şoptea la telefon în fiecare seară "Noapte bună"... Nuştiu... Un singur lucru era cert: Am întîlnit pe cineva care îmi va schimba viaţa!

Au fost atîtea momente care ne-au legat, încît nu pot spune decît că aceasta a fost lucrarea Domnului. Deşi ne despărţeau mii de kilometri, noi, simţeam unul prin celălalt. Momente care nu pot intra în categoria coincidenţelor, ci mai degrabă, nişte fenomene inexplicabile.

Nimeni nu credea în această dragoste pe internet şi mai ales platonică. Nimeni nu mă încuraja să lupt pentru această relaţie şi totuşi, amîndoi ne-am sacrificat pentru a face reală această relaţie.

Lunile treceau pe lîngă noi, iar dragostea creştea tot mai mult din zi în zi. Am închiriat chiar şi sala pentru nuntă, la data de 20 august 2009, în Romînia, deşi, precizez, nu ne văzusem niciodată în realitate.

La aniversarea noastră de un an şi o lună, 15 auugust 2008, el a hotărît să vină în Moldova pentru a ne cunoaşte în realitate. Era, practic, primul pas în care am pus bazele marii noastre iubiri. Cînd ne-am văzut, ne-am îmbrăţişat şi am ştiut amîndoi că suntem suflete pereche. O dragoste reciprocă, puternică, care era împovărată de luni de suferinţă în care am fost departe unul de celălalt. Întîlnirea noastră nu a durat mult. Trei zile, care au confirmat că dragostea nu are timp şi spaţiu... Inevitabil, a venit iar ziua despărţării cînd trebuia să se întoarcă la muncă în Italia şi durerea din inimile noastre era şi mai acută de astă dată, dar nu am încetat nici mîcar o clipă să ne iubim...

După luni de zile în care singura noastră legătură era internetul şi telefonul, ne-am întîlnit iar şi am petrecut sărbătorile de iarnă împreună. Momente de neuitat, zîmbete, lumină şi dragoste ne umpleau sufletele de fericire. Şi momentul cel mai important nu a întîrziat să apară. La data de 1 ianuarie 2009 m-a cerut în căsătorie. În sfîrşit iubirea şi-a găsit locul în inimile noastreşi ne-a unit pe veci. Era începutul unui an plin de realizări, care mi-a dat şansa să văd viaţa cu alţi ochi. Cu multe greutăţi am reuşit să obţin dreptul de a călători liber în spaţiul european, şi evident, am stat cu viitorul meu soţ, în Italia. Foarte curînd am revenit în Moldova, pentru că aveam o universitate de absolvit, însă aceste momente au trecut fulgerător prin viaţa mea marcîndu-mă mai mult sau mai puţin. În ziua în care am luat examenul de licenţă (ma mîndresc că am primit nota maximă 10) am şi pregătit bagajul pentru Italia. A doua zi deja mă aflam în microbuz.

Incredibil cum au trecut anii...A sosit momentul desăvîrşirii dragostei noastre...20 august 2009... Am îmbrăcat rochia albă, am jurat credinţă reciprocă şi ne-am contopit destinele, creînd o familie... Am devenit unul... Am găsit amîndoi rostul în viaţă...

Astăzi, după un an de căsnicie nu pot spune decît că în fiecare zi se naşte în noi o atracţie şi mai mare... Ne iubim poate mai mult ca la început... Dar cel mai import este că preţuim ceea ce avem... Nu am lăsat rutina să intervină între noi, pentru că noi suntem speciali... Am reinventat limbajul iubirii... Martorul acestei poveşti este doar Dumnezeu, care sper să aibă grijă în continuare de sufletele noastre.

Daca nu vezi adevarul, nu ai la cine sa arati cu degetul...

Mă întreb de unde vine această mentalitate a moldoveanului care, pe lîngă faptul că pierde, rămîne tot el de prost. Dar vorba aceea: Omul sărac e al doilea drac! Dar ma simt cumva obligată sa explic ceea ce mi s-a întîmplat şi să-mi argumentez fraza de mai sus.
Ca orice cetăţean de rînd am facut ceva cumpărături duminică seara. Printre altele am luat peşte îngheţat. Era ambalat, frumos, şi scrie clar, 1 kg. O vînzătoare se răsteşte la mine că trebuie să mi-l cîntărească. Ei bine, avea cam 900 grame, dar tot kilogramul l-am plătit. Merg acasă si desfac confecţiunea. Surpriză! două felii de peşte şi un strat de 3 cm de gheaţă. Mă întorc la magazinul cu pricina să întorc marfa. Vînzătoarea nu acceptă să întoarcă banii pentru că am desfăcut peştele. Ce m-a supărat era faptul că alţi cumpărători comentau în preajmă: "Aşa trebuie să fie cu gheată, vrei peşte alterat?", altul zice "Trăieşti în Moldova, dacă nu-ţi place nu cumpăra". Doamne, stau şi mă întreb, oare oamenii ăştia au creierele spălate cu totul? Le place să arunce cu banul pe produse necalitative şi mai ales să fie amăgiţi pe faţă? Dacă e aşa, suntem pierduţi cu toţii...Am fost zilele astea în Romania, şi inevitabil am intrat şi în alimentare. Acolo nu am văzut să umble muşte pe produsele din carne, nu am văzut vitrine murdare şi scîrboase. Suntem cu cel puţin 10 ani în urmă faţă de Romania, de europa, nu mai zic... Dar să revin la subiect. Vînzătoarea sare cu gura :Nu primim marfa înapoi. Ce-i de făcut? Nu e de competenţa noastră, comentează un poliţist care la rîndul lui era la cumpărături. Soluţia ar fi să chem SANEPID-ul. Dar ăştia îi găseşti duminică seara? Depun plîngere iute la Centrul de protecţie a Consumatorului şi nici un rezultat. Oare unde e dreptatea? În fine. Vine patronul. Sincer nu m-am aşteptat să întîlnesc o astfel de persoană în Moldova. A luat marfa, mi-a returnat banii, şi cel mai important, faţă de noi a luat toate confecţiunile de peşte expuse la vînzare pentru a le întoarce producătorului. Normal, e în interesul lui să-şi păstreze clienţii, dar m-a bucurat că mai sunt în Moldova persoane care se mai gîndesc si la semenii din jur, nu numai la bani. Morala e că trebuie să-ţi faci dreptate singur, nu CPC-ul, nu poliţia, nu SANEPID-ul.Dacă vrem calitate trebuie să întreprindem ceva, nu să arătăm cu degetul de la unul la altul, sau să ne mulţumim cu gîndul că : Aşa e în Moldova!
Apropo, nu există decît trei filiale ale CPC, la Comrat, Călăraşi şi Vulcăneşti. Cu celelalte raionae cum rămîne?